Nu că-s mamă, dar de câțiva ani am așa o lene cruntă când vine vorba să mă machiez că am ajuns să-mi simplific rutina zilnică până când am ajuns la una care nu durează mai mult de 5 minute (10, dacă nu-mi iese tușul din prima, dar de obicei îmi iese. Și cum azi e luni si n-as vrea sa iti incarc si mai tare ziua cu un articol lung și stufos, vreau să-ți arăt repede, repede cum fac eu să semăn a om când ies din casă, dar nici să nu mă uite sfinții în fața oglinzii. Le-am împărțit pe categorii, ca să fie mai ușor de urmărit:

Pentru față am ajuns de la bază, fond de ten, concealer, conturing, blush și iluminator, la cele două minuni de mai sus:

Fondul de ten L’oreal Infaillible 24h Fresh Wear care pentru mine este perfect. Acoperire medie, finish natural semi-mat, o gramada de nuante si am ales-o si pe cea potrivita pentru mine. Este lichid si se intinde suuuper frumos, eu folosesc o pensula de-asta made in China, pe care o am de un secol si inca e in stare perfecta si cam 2 pompite de produs.

Ca să cuprind si blush si iluminator si contouring si de toate, folosesc perlele Giordani Gold de la Oriflame, pe care le-am primit cadou, au colectionat praf prin sertar iar mai apoi m-am hotarat sa le dau o sansa si sunt minunate ❤️ Putin cam roz pentru mine, dar am mai scos din cele in nuanta asta si acum e totul ok. Le aplic cu pensula tesita cam in locul unde trebuia sa fie blush-ul intr-o cantitate mică și îmi dau un glow super frumos și sănătos.

Pentru zona ochilor am ajuns la 3 produse de care nu mă dezlipesc, deși brandurile mai  variază, totuși cele din poză sunt printre preferatele mele.

Mascara de sprancene Wow Brow Melkior imi place mult tocmai pentru ca este naturala. Umple putin golurile si face sprancenele sa stea unite, dar nu lipite 🤣 Se aplica in 2 timpi si 3 miscari si rezista toata ziua, unde mai pui ca e si mega accesibila, deci de la mine are nota 10. Mentionez ca eu am sprancene destul de omidoase, fara multe goluri, daca aveti nevoie de o umplere mai intensa s-ar putea ca produsul asta sa nu va multumeasca.

Mascara Colossal Go Extreme de la Maybelline e printre cele pe care le folosesc atunci cand nu port extensii de gene – alungeste, defineste, da volum. Personal nici un rimel nu mi se pare extraordinar si nici nu seamana cu genele fetelor din reclama, pentru mine ele ajung doar la nivelul de ok, dar cred ca e vina mea, ca-s obisnuita cu gene si mi se pare ca n-am ochi cand le dau jos :))

Tusul Sensational Liner de la Maybelline e o descoperire recentă, după ce Super mi-a mâncat mult iubitul Epic Ink de la Nyx, dar isi face treaba excelent. Culoarea este opaca si intensa din prima, e usor de manevrat, iar pensula e super ok, te descurci repede cu ea si daca nu esti expert.

 

Pentru buze cel mai repede scap cu un ruj Nude. Asta e de la BoysnBerries si e al Florinei, sper sa nu citeasca articolul asta ca sa-si aminteasca de el. Neaparat mat – imi place si efectul si rezista, deci nu mai e nevoie sa-l reaplic pe timpul zilei.

Tu ce rutina de machiaj rapid ai? Care sunt produsele la care nu poti renunta?

Ioanaesuper e mai mult decât un blog, e locul unde am ales să mă exprim, învăluind lecții de viață în povești frumoase, despre fashion, frumusețe și stil de viață, e despre mine, dar poate fi la fel de ușor și despre tine, căci din momentul în care ai început să citești, vei vedea că datorită dorinței de a îi inspira pe ceilalți sunt acum aici.

2 comments

Roman Nicoleta Ana MARIA
July 10, 2019

Numai produse minunate folosesti!imi doresc sa incerc fondul de ten! Si eu tot asa ma machiez,imi place sa fiu cat de cat aranjata,sa nu arăt ca o adormita cand ies din casa,pentru mine nu pentru cei din jur! Ma face sa ma simt bine putin machiaj!

Ioana
August 24, 2019

Așa este, parcă-ți schimbă starea de spirit, indiferent de cât de puțin este! :* Pupici!

Write your own comment