Press play!

Deși am anunțat târziu pe blog și în Social Media, noi știm de foarte devreme de existența lui Bebe Erick, mica noastră minune venită pe neașteptate. Prin vară tot îmi spunea soțul meu de câteva zile – strălucești, ești mai luminoasă, radiezi și eu credeam că e datorită faptului că am avut mai mare grijă de tenul meu în ultima vreme, dar el săracul tot încerca să-mi transmită subtil că el crede că sunt însărcinată :)) Am făcut testul în prima zi de întârziere și ce să vezi, două linuțe. Șoc și groază! Pentru mine, el deja simțise. Pentru noi a fost o bucurie imensă și nu am luat în calcul nici o altă variantă în afară de aceea de a ne bucura de această perioadă minunată și a ne aștepta cuminței copilul să vină pe lume, dar având în vedere faptul că am doar 21 de ani ne gândeam că ar fi o veste cel puțin șocantă pentru apropiații noștri. Dar până la urmă, cine poate spune care e vârsta potrivită să faci copii? Eu cred că mai mult contează contextul în care ei urmează să vină pe lume, decât vârsta mamei. Desigur, e foarte important să existe și posibilitatea financiară de a crește un copil, dar credeți-mă că ce spunea frizerul motivațional nu e adevărat, nu te costă 5000 de euro să-l aduci pe lume, iar pe parcursul acestei călătorii minunate pe care o parcurg o să vă prezint și prețuri și ponturi și vă voi împărtășii experiențele mele despre ce și cum să cumpărați astfel încât să investiți inteligent.

De ce ai nevoie ca să fii mămică tânără?

  • În primul rând de o doză de nebunie și curaj pe care numai dragostea pentru bobița de fasole din burtică ți-o poate da, deci nu-ți face griji, cel puțin pe perioada sarcinii o să vină totul de la sine, vedem cum e cu mămicia. Sarcina mea a fost minunata, cu mici stari de rau si dureri specifice, dar fara probleme grave, am putut manca si face orice, si chiar si in zilele in care ma simteam chiar rau continuam sa fiu optimista.
  • De mult calm și răbdare, pentru că schimbările hormonale din corpul tău te fac foarte sensibilă în perioada sarcinii și o să vrei să ucizi pe toată lumea din jurul tău, iar apoi să plângi că te simții singură.  Da, sarcina e una dintre cele mai minunate perioade din viata unei femei, dar este și a dracului de sensibilă
  • De hotărâre să arăți că se poate. Eu până în luna a 8-a am mers și la facultate și la job, acum mai merg doar la facultate, de acolo nu mi-au dat concediu prenatal :)) Un stil de viață activ te va ajuta atât pe perioada sarcinii, cât și la naștere.
  • Material vorbind, o să ai nevoie de hăinuțe noi. Eu nu-ți recomand să investești prea mult în chestii pentru gravide, ci doar strictul necesar: pantalonii. Nu o să mai poți purta blugii pe care deja îi ai, eu mi-am cumpărat vreo 3 perechi de blugi speciali pentru gravide și 2 bluzițe cu desene pe burtică. În rest m-am orientat către piese pe care să le pot purta și după ce trece perioada sarcinii, rochițe, cămăși tunică ca cea din articolul acesta și tricouri/pulovere lărguțe. Nu văd de ce aș investi sume mari în haine pe care nu le pot purta decât de câteva ori, așa că am ales piese versatile pe care să le pot combina în mai multe ținute cu haine pe care deja le aveam în garderobă și care încă mă încap. Recunosc, în unele zile îi port tricourile lui, dar arată super cute cu colanți, adidași și geacă de piele, pentru un outfit relaxed.
  • De o pernă pentru gravide. Și eu am crezut că e doar un moft, până pe la vreo 4 luni când deja nu mai puteam să dorm noaptea din cauza durerilor de spate și a faptului că-mi amorțeau picioarele. Acum am 36 de săptămâni,  ceea ce înseamnă că sunt aproape la termen și pot să spun că mă odihnesc super bine în fiecare noapte și nici nu plec de acasă fără ea, dacă m-ați vedea coborând la mașină cu geamantanul într-o mână și cu perna în cealaltă sigur v-ați distra copios. Ba  chiar, de multe ori când eu mă trezesc mai devreme, îl găsesc pe pisi dormind cu ea în brațe. Atașez dovada. Eu am ales o perna de gravide tip bastonaș, mi s-a părut că oferă mai multă susținere pentru tot corpul și o pot folosi mai apoi pentru mai mult confort în alăptare, o vedeți și voi ce mare este. Am ales magazinul Joli Bebe, pentru că pe lângă materialele mișto pe care le folosesc, îți oferă consiliere și explicații în tot ceea ce privește produsele lor și sunt foarte încântată, iar prețurile sunt mai mult decât decente. 125 de lei pentru un articolo pe care-l folosesc intens de 5 luni și îl voi mai folosi și de acum înainte nu mi se pare mult deloc. 
  • Deși este bine să-l ai acolo ca suport moral, să știți că n-aveți nevoie de un soț sau un bărbat care să vă fie alături la bine și la greu. Eu am fost norocoasă și în am, așadar mi-am configurat planurile și stilul de viață cu tot cu el, dar dacă în cazul  tău ”persoana potrivită” a dispărut la momentul nepotrivit trebuie să știi că poți! Ești femeie și de acum ești și mamă și vei vedea că nimic nu te poate doborâ dacă lupți. Eu cred că unul dintre cele mai importante scopuri ale unei mame este acela de a fi exemplu și sprijin pentru copilul ei, așa că trage aer în piept și nu mai pune răul în față, poți, indiferent de circumstanțe.

 

Ioanaesuper e mai mult decât un blog, e locul unde am ales să mă exprim, învăluind lecții de viață în povești frumoase, despre fashion, frumusețe și stil de viață, e despre mine, dar poate fi la fel de ușor și despre tine, căci din momentul în care ai început să citești, vei vedea că datorită dorinței de a îi inspira pe ceilalți sunt acum aici.

3 comments

Iulia’s Corner
March 19, 2019

Simpatic foc articolul tău 🤗! Naștere ușoară și toate cele bune 💛

Ioana
March 29, 2019

Mulțumesc mult de tot! Pupici :*

De la burtică la o ființă mică – primele zile acasă – ioanaesuper
April 10, 2019

[…] amorțite și spate dureros- la care m-a ajutat perna de gravide despre care v-am vorbit în acest articol, fără mers de 5 ori la baie și fără mâncărimi de piele cauzate de materialele pijamalelor sau […]

Write your own comment