Probabil vă amintiți că în aprilie am participat la prima ediție Spring Fashion Gala, puteți citi mai multe despre întregul concept, dar și despre experiența mea dând click pe acest link. Între timp cei de la Manifesto Events&PR au extins conceptul la #AllSeason Fashion Gala, iar acum ne pregătim pentru premiera Summer Fashion Gala. Evenimentul va decurge pe aceleași linii ca și cel anterior, doar că decorul poveștii va fi unul desprins din basmele cu prinți și prințese, Palatul Ghica Tei din capitală, care va prinde viață pe 1 august, animat de cele mai noi colecții ale designerilor români deja consacrați sau aflați la început de drum precum Aleha Toncea, Andreea Veneciuc, Adis Efect by Adriana Mândreanu, Anki Permoda, Alice Design, Iza Van Dee, L’Atelier Couture, Montiago, Marie Ollie, Oana Nuţu, Stada Boutique şi Tezyo by Otter Distribution.
În călătoria mea prin această superbă lume a modei, îmi este imposibil să ratez un asemenea eveniment și abia aștept să revăd pe scenă creațiile unora dintre designerii mei favoriți, să trăiesc acel vibe elegant, dar atât de vesel și relexat care cu siguranță va domina întreaga grădină a palatului și să reîntâlnesc persoane dragi sau pe care le admir precum fashion editori, bloggeri, vedete și designeri. Eu voi fi la Summer Fashion Gala alături de Luciana, draga mea prietenă și fotografă, așa că dacă vreți să ne vedem, nu pierdeți timpul și ocupați-vă un loc pe listă.
13 comments
Iti recomand o salopeta )
La asta mă gândeam și eu, dar nu eram sigură dacă să-mi iau o rochie lungă sau o salopetă 😀
Felicitari! Cred ca o sa fie un eveniment special, abia astept sa citesc impresiile tale de dupa!
Mulțumesc!
Și eu abia aștept data evenimentului 😀 Voi scrie imediat după :*
Personal, as purta ceva lejer dar chic, de exemplu o bluzita cu volanase cazuta pe umeri si un pantalon scurt, cu niste sandalute cu toc aurii si o piele bronzata <3
Mă gândeam și eu la ceva cu umerii goi și sandale, dar încă nu știu 😕 Parcă totuși n-aș purta pantaloni scurți, parcă văzusem și o rochie care îmi plăcea :)) E greu cu noi fetele :))
Pupici :*
Imi amintesc de gala din primavara, cea despre care aflasem mult prea tarziu :)) Sincer ma tenteaza si pe mine acest event, insa nu stiu daca voi fi in Bucuresti in acea perioada. Dupa ce am citit articolul tau am tot cautat daca se intra, sau nu, pe baza de acreditare dar nu am gasit nicaieri mai multe detalii. Daca voi ajunge la gala cu siguranta te voi contacta. Si legat de tinuta, cred ca tot ceva in genul datii trecute, mi-a placut mult cea de la editia trecuta. Go boho chic, gurl <3
Intră pe pagina evenimentului, acreditările se fac pe aceeași adresă de mail ca și în primăvară. Am văzut o rochie lungă suuuperbă, classy with a twist și cred că până la urmă o voi alege pe aceea 😀
Have fun at the gala <3
Thank you :*
Ia sa vedem noi despre ce e vorba si ce trebuie sa fac sa particip si eu…ar fi pentru prima data! Ce sa porti? Pai., cel mai sigur e o rochie cu niste platforme. O rochie sic, poate cu umerii goi, sau cu volanase…ca tot sunt in trend! 🙂
Am găsit 2 rochii lungi superbe, una chiar cu unerii goi și volănașe și cred că o să merg spre un look gipsy, deja am altceva în minte față de ieri :))
have fun
http://www.suzhoudress.com/t/wedding-party-dresses-23.html