Strâng de-o grămadă de timp tot felul de ambalaje ale produselor pe care le-am terminat, dar nu am avut timp sî le postez și pe blog. De multe ori alegeam alte postări în locul acesteia , pentru că mi se păreau mult mai interesante , dar astăzi am zis că până aici . Trebuie să scriu și aceste postări , căci nu mai am unde să depozitez atâtea ambalaje goale și ceilalți ai casei deja se uită urât la mine :))

Să începem cu produsele pt corp :
Gelul de duș cu cafea se va regăsi de fiecare dată atât în empties , pentru că aproape îl devorez , dar și în preferatele lunii  pentru că din iarnă nu m-am mai despărțit de el . Am scris despre el aici.
Gelul de duș Aile din Kaufland este foarte , foarte ieftin , dar relativ bun . Are un miros foarte plăcut , și curăță bine, dar nu hidratează , iar pielea simte nevoia unei creme/loțiuni hidratante după folosire. Pentru prețul său de numai 2 lei /750 ml este foarte ok . 
Deodorantul Rexona este printre preferatele mele , dar acesta nu mi-a plăcut. Oferă aceiași protecție ca celelalte , dar mirosul nu a fost foarte pe placul meu .
La capitolul produse de îngrijire a tenului am terminat un demachiant Bioten , care mi s-a părut ok . Nu m-a impresionat și nu o să îl recumpăr , dar cât l-am folosit nu am avut probleme cu el . Mi-a plăcut mirosul lui și faptul că nu mi-a provocat reacții alergice , dar textura sa era prea groasă , iar puterea de demachiere destul de mică . Următorul produs este un gel de curățare L300 super . Este pentru ten mixt și curăță bine, mirosul este abia perceptibil și reglează puțin și nivelul de sebum. Din păcate nu se găsește în România , așa că nu îl pot recumpăra . L-am  înlocuit cu cel de la Bioten , de care sunt la fel de mulțumită .
Crema de față Oriflame cu Afine și Lavandă nu mi-a plăcut absolut deloc . Îmi îngrășa foarte tare tenul , iar din această cauză a fost folosită mai mult de mama, ea neavând probleme cu sebumul și coșurile. Miroase super-frumos , iar celelalte produse din aceeași gamă , respectiv gelul de curățare și loțiunea tonică mi s-au potrivit de minune .
Balsamul de buze de la Balea cu miros dulce este ok. Nu este super grozav, dar mi-a plăcut , pentru că hidrata puțin buzele și mirosea foarte frumos . Trebuia aplicat de multe ori pe zi și nu avea o putere mare de hidratare
Despre rimelul acela nu mai știu mai nimic . . . doar că nu prea mi-a plăcut . . .

Pentru că nu am terminat multe produse pentru păr și pentru unghii , le-am pozat împreună .
Pentru Șamponul Yves Rocher am făcut un review aici și v-am spus că îmi place mult .
Oja de la Orkide avea o pensulă horror și de aceea nici nu am folosit-o prea mult, mai este jumătate de sticluță , pentru că am combinat-o cu alte oje .
Despre oja Flormar nu mai e nevoie să spun nimic, știți că le ador , iar cea Colorama de la  Maybelline a fost folosită intens un timp , iar apoi am uitat-o în sertar și n-am mai folosit-o , timp în care s-a îngroșat foarte tare .

Ioanaesuper e mai mult decât un blog, e locul unde am ales să mă exprim, învăluind lecții de viață în povești frumoase, despre fashion, frumusețe și stil de viață, e despre mine, dar poate fi la fel de ușor și despre tine, căci din momentul în care ai început să citești, vei vedea că datorită dorinței de a îi inspira pe ceilalți sunt acum aici.

6 comments

Claudia`s Choice
September 13, 2013

Gelul de dus de la Aile si deo de la Rexona le-am folosit si eu si ambele mi-au placut.

Ioana Alexe
September 13, 2013

Să vezi ce frumos miroase gelul de duș albastru 😀

PandreaFlorina
September 13, 2013

laudate gelurile de dus de la Aile:D

poate o sa il incerc si eu candva,sper!

te pup:)

http://thatswhywesmile.blogspot.ro

Ioana Alexe
September 14, 2013

Merită , pentru 2 lei cât costă e super bun :d

Incognito Fashion
September 17, 2013

Ce de produse terminate ! Te pup

Ioana Alexe
September 17, 2013

Și mai am de doua ori pe atât ! Nici nu cred că apuc să fac poze pentru toate 😀

Write your own comment